Luptă strânsă între vedetele MTB în Etapa a 2-a

08.18.2018

Rezultatele de sâmbătă ar putea influența podiumul general al Carpathian MTB Epic 2018

Cea mai grea cursă dintre cele mai grele!  Etapa a doua a Carpathian MTB Epic 2018 le-a împins limitele la extreme concurenților și a schimbat puțin ordinea pe podium, fiind poate cea mai solicitantă în cadrul competiției din Carpații Meridionali.

Cicliștii au parcurs 60 de kilometri, iar în total au avut de urcat peste 3,300 m, reprezentând diferența de nivel cea mai mare din cadrul celor 3 etape de concurs. Traseul le-a oferit o urcare anevoioasă, dar totodată și cea mai lungă coborâre din această etapă, de peste 10 km, de fapt cea mai lungă din tot concursul, respectiv de la Șaua Strunga cu traversarea Poienei Guțanu. Deși tehnică și abruptă, aceasta a facut deliciul multor concurenți, atât din punct de vedere tehnic, dar și ca priveliște. Zona e cunoscută local ca Amfiteatru deoarece oferă un nou punct de belvedere spre localitațile din depresiunea Branului. Cei mai mulți dintre participanții străini nu și-au putut închipui cât de frumoase și sălbatice sunt traseele din cadrul evenimentului Carpathian MTB Epic, sloganul acestei competiții multi-etapă “Wild. Rugged. EPIC!” potrivindu-se perfect cu realitatea din teren.

Cicliștii au venit epuizați la linia de Finiș, însă, după câteva secunde în care au reușit să tragă aer în piept, zâmbetul le-a revenit pe buze și au început să povestească apropiaților prin ce experiență uimitoare au trecut.

În clasamentul masculin al Elitelor, același Peeter Pruus (Estonia) a câștigat locul unu pe podium, la o diferență puțin mai mare decât în prima etapă față de sportivul ceh Marek Rauchfuss.

Am venit foarte tare astăzi! Marek, cel de pe al doilea loc, a fost foarte aproape de mine, apoi l-am pierdut în mijlocul cursei, iar ulterior s-a apropiat din nou. Am mers cât de repede am putut și m-am luptat. Din fericire, picioarele m-au ajutat și am putut duce acest traseu până la sfârșit. Dacă ar fi fost încă 5 km, ar fi fost foarte greu. Am reușit să termin pe primul loc. A fost un pic mai cald azi și mult de mers pe lângă bicicletă, deoarece a fost o porțiune stâncoasă și abruptă. O cursă dură!“, a povestit zâmbind Peeter.

O altă zi grea, poate mai grea decât ieri. A fost mult mai dificilă coborârea, mai abruptă decât în ​​etapa 1, chiar mai periculoasă și mai lungă. A fost bine și mi-a plăcut cu adevărat! Nu am avut nicio problemă cu bicicleta pe traseu și sunt fericit cu locul al doilea!“, a apreciat Marek Rauchfuss.

Al treilea care a trecut linia de Finiș este liderul mondial în probele de maraton, belgianul Franz Claes, cel care prin această clasare se urcă pe treapta a 3-a a podiumului în clasamentul general.

Aceasta este o cursă regină a munților, pentru că a fost super abrupt! A trebuit să împingem bicicletele din nou, a fost o nebunie provocatoare! Știam de la prietenul meu belgian la ce să mă aștept, doar că el a subestimat de fapt dificultatea concursului. Am venit bine pregătit, cursele pe etape sunt specialitatea mea. Am participat la Cape Epic, am făcut câteva curse dure în Belgia, în Ardens, si m-am antrenat foarte mult în munți. Mâine, dacă picioarele mele vor reacționa bine, voi fi pe podium!”, a declarat Franz Claes.

Peeter Pruss își consolidează poziția de lider, în prezent având aproximativ 2 minute în fața sportivului ceh. Duminică e hotărât să își apere titlul din etape: “Cred că mâine va fi din nou dificil. Voi rămâne aproape de băieții care îmi atacă poziția și voi încerca să îi controlez.

În competiția feminina s-a facut rocada, Ariane Lüthi (Elveția) pierzând avansul pe care îl avea înaintea aceste etape.

Jovana a fost astăzi foarte puternică, o felicit! Nu am văzut-o deloc pe parcursul traseului, încercam doar să rămân pozitivă și să îmi împing limitele la maxim. Mă bucur că am terminat cursa și că este la o distanță destul de mică de Jovana. Astăzi a fost nevoie să merg si să împing bicicleta foarte mult, din cauza pantelor abrupte. Am făcut câteva mici greșeli, nu am luat o curbă bine și am pierdut puțin timp. Nu sunt sigură încă cum va decurge cursa de mâine, deoarece astăzi a fost foarte dură etapa. Este foarte frumos aici însă și sunt încântată!”, a declarat Ariane Lüthi.

Câștigătoarea Jovana Crnogorac (Serbia) a recuperat câteva minute bune, ea câștigand astfel cea mai dificilă etapă a ediției a doua a Carpathian MTB Epic.

Am venit la această cursă cu scopul de a mă pregăti pentru campionatul mondial. Eu de obicei particip la competiții cross-country. Ieri am avut propriul meu ritm care a fost foarte lent. Astăzi am început la fel ca ieri, mai încet și am continuat în acest ritm. Această etapă a fost mai ușoară pentru mine, pentru că nu a trebuit să merg atât de mult; mersul pe jos nu este punctul meu forte. Astăzi m-am distrat și am încercat să-mi mențin ritmul“, a mărturisit Jovana Crnogorac, mulțumită de victorie.

Lejla Tanović (Bosnia și Herțegovina), deși s-a accidentat la un picior pe traseu, a ocupat tot locul al treilea pe podium.

Nu am căzut singură, a fost un incident, un alt participant m-a lovit din spate, probabil pentru că era obosit… Toată lumea era obosită. Pentru ziua de mâine nu vreau să mă îngrijorez. Voi vedea cum mă simt dimineață“, a comentat Lejla Tanović.

Primul român care a trecut linia de Finiș a fost tot Raul Sînza, ocupând locul 7 în clasamentul etapei a doua.  Are 19 ani și e primul său concurs de ciclism montan, fiind de fapt ciclist de șosea, dar e și prima competiție multi-etapă. Se vede însă munca depusă de el în acest an și cursele dure la care a participat.

Rapidă, tehnică, cu foarte multă urcare. Dar mi s-a părut mai ușoară decât etapa 1, deoarece au fost distanțe destul de mari între concurenți pe traseu și am reușit să mă concentrez mult mai bine în cursă. Am fost mai lent la coborâre, dar am recuperat pe urcare. Am decis să particip deoarece avem un concurs atât de frumos în țară. Organizarea și atmosfera acestui eveniment se aseamănă cu cele ale concursurilor de talie mondială“, a spus Raul Sînza de la CarCover Team.

Traseul de sâmbătă a atins următoarele puncte importante: plecare din Cheile Grădiștei – Fundata către Valea Cheii – Curmătura Fiarelor – Vârful Bucșa – Șaua Strungulița – Padina – Drumul Hoților – Vârful și Refugiul Bătrâna – Drumul Grănicerului – Șaua Strunga – Poiana Guțanu și s-a încheiat la Cheile Grădiștei – Fundata.

Majoritatea sportivilor, veniți de peste granițe și obișnuiți cu drumurile stâncoase, au declarat că această competiție e poate cea mai dură sau printre cele mai dure la care au participat.

Am fost aici în ianuarie la Campionatul de Triatlon de Iarnă, așa că am știut câte ceva despre aceste munți, dar desigur în sezon friguros. Dar este uimitoare diferența dintre Carpați și munții Cehiei, Slovaciei sau Austriei. Sunt mai sălbatici și este mai multă natură, îmi place mult!“, a precizat Marek Rauchfuss.

Duminică, 19 August, urmează a treia etapă cu cea mai mică diferență de nivel, de 2,500 m, pe o distanță de 60 km. Va fi o luptă de zile mari atât pentru tricoul galben al competiției, purtat de campionul masculin, cât și pentru cel roșu purtat de campioana feminină. Totodată, cicliștii care nu sunt pregătiți să facă față unei curse pe etape vor avea ocazia să se bucure de mountain bike participând la 1-day Challenge, pe un traseu separat de 40 km, cu 1,500 m diferență de nivel, tot în cadrul acestui eveniment.

Cea de a 2-a ediție a Carpathian MTB Epic, cea mai importantă competiție de ciclism montan multi-etapă din Sud-Estul Europei, acreditată de Uniunii Cicliste Internaționale (UCI), la categoria S2, are la start participanți din 25 de țări și se desfășoară  în perioada 16-19 August 2018 la complexul Cheile Grădiștei – Fundata și în zona Carpaților Meridionali. Evenimentul organizat de MPG România oferă cicliștilor două opțiuni de a concura: 4-day EPIC, cursă de 4 zile pentru profesioniști și amatori în care, în total, pedalează 180 km și urcă 8,500 m; 1-day Challenge, concurs de o zi în care participanții au de parcurs 40 de km și de urcat 1,500 m.

În urma Carpathian MTB Epic 2018, cicliștii profesioniști au ocazia să câștige 80 de puncte UCI, care îi ajută în cursa de calificare pentru Jocurile Olimpice din 2020.

Rezultatele pot fi verificate pe pagina oficială a evenimentului: http://www.carpathianmtb.ro/ro. Pasionații de ciclism pot urmări transmisiile Live și știrile despre a doua ediție a concusului românesc multi-etapă pe pe canalul oficial Youtube al Carpathian MTB Epicclick aici, dar și pe pagina Facebook oficială: http://www.facebook.com/carpathianepic/.